După eșecurile cu Dumbrăvița și Steaua, Metalul își adaugă primele trei puncte în cont, grație victoriei de pe terenul celor de la CSM Focșani.
Alb-albaștrii au dominat de la primul fluier, însă primul gol a venit abia în minutul 39, de la Vali Robu. Atacantul venit de la Brăila a finalizat de la șaisprezece metri cu un șut frumos, sub bară, după o fază școală de contraatac.
În a doua repriză, Metalul a fost în total control, ajutată și de eliminarea lui Dodoi de la oaspeți. Alb-albaștrii s-au distanțat pe tabelă în minutul 73 după Opaiț a profitat de o preluare anapoda a lui Tamași, a pătruns în careu și a șutat imparabil.
Conturile au fost încheiate în minutul 84, după o bâlbâială în careul oaspeților la o lovitură de colț. Mingea deviată de Perju n-a putut fi respinsă de un fundaș al gazdelor iar Alberto Olaru, oportunist a impins balonul în plasă.
Cu acest succes, Metalul acumulează primele trei puncte în sezonul curent și urcă pe locul 13 și scapă, deocamdată, de zona ultimelor clasate. Etapa următoare, buzoienii joacă acasă cu o altă nou promovată, FC Bihor, sâmbătă, de la 11.00.