Prezența la vot în județul Buzău, peste media națională. Buzoienii de la sate, mai conștiincioși decât cei de la orașe

Prezența la vot în județul Buzău, peste media națională. Buzoienii de la sate, mai conștiincioși decât cei de la orașe

Județul Buzău se află peste media națională în ceea ce privește prezența la vot. Astfel, la nivelul județului, procentul prezenței la urne a fost de 56,09%, adică un număr de 204.970 de alegători. Asta, în condițiile în care media națională a fost de 52,42%.

Evident, cei mai conștiincioși au fost buzoienii din mediul rural, unde au votat 132.728 de cetățeni. Comuna Bozioru este pe locul 1 la acest capitol, cu un procent de 88,32 la sută prezență iar la polul opus este comuna Vernești, cu 51,28 la sută.

În mediul urban, și-au expimat dreptul la vot 69.297 de alegători, adică aproximativ o treime din numărul total de votanți. În municipiul Buzău, au mers la vot, ieri, 43.486 de cetățeni, însemnând un procent de 42,33%.

De precizat că la Alegerile Locale din 2020, prezența la vot în județul Buzău a fost de 52,87%, însă a fost vorba de un proces electoral desfășurat în plină Pandemie de Covid19, cu anumire restricții în vigoare.

Judeul cu cea mai crescută prezență la urne este Giurgiu, cu 62,83 %, în timp cea prezența cea mai redusăla scrutinul de ieri s-a înregistrat în județul Vaslui, 37,77%.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și