Preţurile maximale pe kilometru pentru transportul public local în regim de taxi au fost majorate. Consilierii municipali au aprobat cu majoritate de voturi noile tarife, conform solicitării taximetriştilor buzoieni. Hotărârea CLM va intra în vigoare de la 1 noiembrie 2019.

Taximetriştii din Buzău au adresat, cu mult timp în urmă, o solicitare de modificare a tarifului maximal pe kilometru, pe teritoriul municipiului.
Pe timp de zi, preţul maximal va creşte de la 2,50 lei la 3,50 lei pe kilometru, cu TVA inclus, iar cel de noapte la 5,2 lei
Şi de această data, unii dintre consilierii municipali nu au fost de acord cu noile preţuri maximale solicitate de taximetrişti şi au propus un amendament la proiect.
În încercarea de a face din Buzău un oraş curat şi cât mai puţin poluat, autorităţile locale au anunţat deja că vor elibera noi licenţe pentru taxiurile nepoluante, hybrid sau electrice.
Buzoienii vor avea de ales dacă vor mai apela la serviciile taximetriştilor, taxate conform noilor preţuri maximale, sau vor folosi alte mijloace de transport. (Corneliu Floriceanu)


