Vizita președintelui Consiliului Județean Buzău la viitoarea Unitate de Primiri Urgențe a reprezentat și o ocazie de a sublinia o problemă majoră din cadrul unității spitalicești: lipsa personalului. Președintele CJ consideră că o astfel de investiție nu este utilă dacă nu avem medici care să lucreze în cadrul ei. Problema secției de cardiologie este, momentan, rezolvată, însă în spital au mai rămas 21 de posturi de medici vacante.
În cadrul vizitei de ieri în șantierul ce se va transforma în noua secție UPU, președintele Consiliului Județean Buzău a ținut să discute și despre problema lipsei de personal din unitatea medicală.
Președintele Consiliului Județean își dorește rezolvarea cauzelor pentru care medicii nu aleg să profeseze în spitalele din țara noastră.
În Spitalul Județean sunt 21 de posturi de medici vacante.
După perioada dificilă cauzată de demisia celor doi medici cardiologi, secția și-a reluat activitatea după ce un medic cardiolog a fost detașat de la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.




