Este o tradiție ca în noaptea Muzeul Județean să își deschidă porțile pentru public. Este una dintre rarele ocazii în care buzoienii pot vizita gratuit toate expozițiile permanente din muzeu. Numai că, anul acesta, pandemia a schimbat regulile iar muzeul, deși va fi deschis, nu va putea primi vizitatori.
Muzeul Județean Buzău va continua și în acest an evenimentul devenit tradițional ”Noaptea muzeelor”, care de-a lungul anilor a atras mii de vizitatori.
Numai că, anul acesta, deși muzeul va fi deschis, nu va primi vizitatori.
Obligați de evoluția pandemiei de Covid 19, Franța, care este organizatorul acestui eveniment internațional a mutat data desfășurării lui din mai, în luna noiembrie.
Dar, pentru că vor fi în vigoare restricțiile sanitare și de distanțare fizică, Noaptea Muzeelor se va desfășura într-un mod atipic.
În mediul on line, va fi postat un montaj foto-video, o prezentare succintă a ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți în Noapte Muzeelor, începând de la revenirea în sediul reabilitat și modernizat, în 2015, până anul trecut.
Întâlnirile din mediul on-line vor fi transmise din interiorul sediului central și al colecțiilor externe, în seara de 14 noiembrie, între orele 19 și 22, pe contul de Facebook al Muzeului Județean Buzău. (Corneliu Floriceanu)


