Agitație mare, zilele trecute în satul Lunca din comuna Berca. Un porc mistreț a umblat nestighetrit, ziua în amiaza mare, pe străzi și chiar a încercat să intre într-un magazin. Oamenii s-au speriat dar înainte să apuce să sune după ajutor animalul a dispărut.

Un musafir nepoftit și-a făcut apariția, zilele trecute, la un magazin din comuna Berca. Câteva fracțiuni de secundă au lipsit ca doi clienți să fie atacați de un porc mistreț chiar la intrarea într-un magazin.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar cum cele două persoane se grăbesc să intre în unitatea comercială, trăgând repede ușa după ele. La câteva fracțiuni de secundă, mistrețul pus pe rele se izbește de vitrinele frigorifice ale magazinului, după care ia la țintă mesele de pe terasă.
Animalul se îndreaptă apoi către ușa unității comerciale. Cum nimeni nu mai pare însă dispus să iasă afară, mistrețul își caută de drum.
Atacul a avut loc în zona Lunca, mai sus de școala din Berca, într-o zonă intens tranzitată.
Administrația din Berca a anunțat că va notifica Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău în legătură cu întâmplarea petrecută săptămâna trecută. (Mirela Copariu)


