POLIŢISTUL IMPOSTOR, CONDAMNAT 3 ANI CU SUSPENDARE. FOSTUL ŞEF DE POST DIN MEREI A CIRCULAT FĂRĂ PERMIS

POLIŢISTUL IMPOSTOR, CONDAMNAT 3 ANI CU SUSPENDARE. FOSTUL ŞEF DE POST DIN MEREI A CIRCULAT FĂRĂ PERMIS

După un proces care a durat aproape doi ani, judecătorii buzoieni l-au condamnat pe Luigi Cazan, fostul şef de post de la Merei, la 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în formă continuată, în perioada iulie 1993-martie 2013.politist

Totodată, poliţistul a mai primit o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru infracţiunea de fals în declaraţii, în formă continuată.

Luigi Cazan nu va executa pedeapsa cu închisoarea, întrucât instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani ce constituie termen de încercare.

Pe şeful de post din Merei, Luigi Cazan, oamenii din comună îl ştiau ori la volan, ori pe marginea drumului în timp ce oprea maşini pentru verificarea actelor soferilor. Nici prin cap nu le-a trecut vreodată ca acesta nu a susţinut examen pentru permis auto. Toată povestea a ieşit la iveală când şefii IPJ au primit o scrisoare anonimă care l-a demascat pe Luigi Cazan.

În faţa jurnaliştilor politistul impostor a declarat că avea permis de conducere din anul 1993. dar că in 2009 a pierdut documentul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și