PNL este primul partid de la Buzău care şi-a depus dosarele de candidaturi la Biroul Electoral Judeţean. Documentele au fost verificate minuţios de preşedintele forului care răspunde de legalitatea actelor şi acţiunilor din perioada alegerilor parlamentare. La eveniment au fost prezenţi toţi candidaţii de pe listele liberalilor.
Astăzi, la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 10 Buzău, au apărut primii candidaţi la alegerile parlamentare. Însoţiţi de câţiva membri de partid, reprezentanţii PNL Buzău au aşteptat minute bune până ce preşedintele BEJ, judecătorul Aurelian Puşcă, a analizat o parte din dosare şi a dat un răpsuns.
Pentru scrutinul din decembrie, liderii liberali au mai mulţe ţinte. Preşedintele organizaţiei judeţene a liberalilor crede că PNL va avea un scor bun la alegerile parlamentare. Obiectivul propus pentru alegerile din decembrie este obţinerea unui mandat de senator şi trei de deputat.
Pe primul loc la Senat este fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu, prim-vicepreşedinte PNL la nivel naţional. Apoi, Emilia Babiuc, consilier judeţean, preşedintele Organizaţiei de femei, Valeriu Marcu, fost primar al comunei Berca, Ionela Voicu, învăţător la Şcoala Cislău şi Cornelia Puşcaşu, consilier local râmnicean.
La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de liderul liberalilor buzoieni, Cristinel Romanescu. Pe un loc eligibil se află şi un alt reprezentant de la Centru, Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, trezorier-şef PNL, locul doi la Camera Deputaţilor. Tănase este urmat de Larisa Ene, fermier din zona Grebănu, avocatul Ionuţ Iuga, consilierul judeţean Adrian Zoican, şeful UPU Buzău şi lider al organizaţiei municipale Buzău, Dumitru Ene, fost consilier judeţean şi fost inspector şcolar general, Liviu Barbu, consilier municipal, preşedinte al organizaţiei de Tineret şi Adrian Enescu, fost consilier judeţean. (Mihai Bunăziua)



