O plantă ignorată de mulți poate fi o soluţie pentru adaptarea la schimbările climatice şi creşterea rezistenţei la trecerile bruște de la cald la frig. Este vorba despre măcriș, plantă care crește în flora spontană, în special în fâneţele din zonele de deal şi munte. Cercetătorii buzoieni de la Banca de Resurse Vegetale Genetice Buzău au în lucru peste 20 de varietăți de măcriș care poate fi cultivat în grădini.
Potrivit cercetătorului Costel Vânătoru, în România, măcrişul se cultivă şi se consumă pe arii restrânse, nefiind exploatat potenţialul real al plantei. Această plantă se găsește sub diverse varietati însă, şi în flora spontană, în special în fâneţele din zonele de deal şi munte.
Frunzele de măcriş au gust acrişor, acid, răcoritor şi uşor astringent în special frunzele mature, asemănător lămâii, caracteristica fiind conferită de concentrația ridicată în vitamina C.
Măcrișul este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra digestiei, a tensiunii arteriale, a sistemului imunitar si asupra sistemului osos. Recent, s-a descoperit însă că frunzele de măcriș conțin o substanță antioxidantă, benefică pentru prevenirea cancerului.
Măcrișul se consumă în diferite salate de primăvară, adăugat în iaurturi, sub formă de piure alături de legume sau carne, în ciorbe, tocănițe ori sosuri. Frunzele se pot usca pentru a fi utilizate în extrasezon.
Măcrişul produce masă vegetativă eşalonat pe tot parcursul verii, până la venirea îngheţului. Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău, condusă de cercetătorul Costel Vânătoru, deţine 24 de varietăți de măcriș, dintre care cinci sunt stabilizate genetic. G1 este primul soi stabilizat genetic obţinut în România la Banca de gene Buzău şi propus spre omologare şi brevetare sub denumirea provizorie de „Lord”.
