Aleșii județeni buzoieni au fost convocați miercuri, 22 aprilie, de la ora 12.00, într-o ședință extraordinară. Nu mai puțin de 19 proiecte de hotărâre sunt propuse spre adoptare, cel mai important fiind cel privind aprobarea bugetului județului Buzău pentru anul 2026.
Potrivit proiectului, bugetul CJ Buzău din acest an este orientat, în proporție majoritară, către dezvoltare. Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, a declarat că vor continua investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere. De asemenea, resurse importante vor fi direcționate către domeniul sănătății, Spitalul Județean Buzău urmând să intre, chiar din acest an, într-un amplu proces de reabilitare.
Proiectul bugetar acoperă atât cheltuielile curente, cât și pe cele de investiții, pentru aparatul executiv al CJ Buzău și pentru cele 12 instituții subordonate și servicii publice de interes județean, finanțate integral sau parțial din bugetul județului.
Tot în ședința de miercuri va fi propusă spre adoptare acordarea unui sprijin financiar, din bugetul propriu al județului Buzău, pentru organizarea etapei naționale a Olimpiadei Corale, competiție școlară programată în perioada 6–8 mai 2026, la Liceul de Arte Buzău.
O altă sumă va fi alocată pentru asigurarea cheltuielilor pentru deplasarea în orașul Houston, Statele Unite, a echipei de robotică „Heart of Robots” de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. În perioada 27 aprilie – 3 mai 2026, elevii hasdeieni vor participa la Competiția Internațională de Robotică „First Tech Challenge”.



