
Meci greu pentru centralul Cezar Ionescu şi cei doi tuşieri, Dan Popescu şi Mihai Coşconea. Pescăruşii din Luciu reclamă patru faze în care consideră că au fost dezavantajaţi de arbitraj.
Cea mai importantă fază a meciului a avut loc în minutul 80 când după un şut deviat al lui Mihălcescu, Florin Gheorghe şutează din cădere în plasă. Bucuria pescăruşilor a ţinut doar câteva secunde căci la semnalizarea tuşierului centralul Cezar Ionescu a anulat golul. Motivul: jucătorul cu numărul 20, aflat în offsaid, ar fi influenţat prestaţia portarului de la această fază.
O altă fază contestată pe bună dreptate de pescăruşi a fost penalty-ul acordat eronat la căderea nestingherită de vreun adversar a lui Chirică în careu. În loc de galben pentru simulare, arbitrul a dictat aiurea penalty-ul din care s-a făcut apoi 2-0. Apoi, după o intrare la rupere a lui Adrian Roşca, fundaş la Voinţa Lanuri, Cezar Ionescu a dictat indulgent cartonaş galben deşi mai corect ar fi fost cartonaşul roşu.
Pescăruşii mai reclamă că la faza primului penalty, mingea a fost jucată rapid dar fără a fi oprită, dar şi că locul execuţiei a fost la 10 metri de locul infracţiunii.



si-a lepadat caracterul pentru cateva sute de lei d la afaceristul din lanuri acest cezar ionescu!
rusine cezar ionescu!!