A fost pericol de explozie, astăzi, după ce o autocisternă încărcată cu solvent foarte inflamabil s-a răsturnat în rondul de la Hanul lui Țintă. Traficul spre Ploiești a fost blocat iar forțele de ordine au izolat zona. Operațiunea de repunere pe roți a fost extrem de dificilă și cu un risc ridicat pentru echipele de intervenție.

Accidentul a avut loc în jurul orei 4:00, când o autocisternă, încărcată cu aproape 25 de tone de diluant, denumit „Withe Spirit”, s-a răsturnat în rondul de la intersecția DN 1 B cu DN 2 E 85.
Autocisterna urma să ajungă la Iași și era condusă de o femeie în vârstă de 46 de ani. În cabină se mai afla soțul conducătoarei auto. Ambii au scăpat teferi.
Apelul la 112 l-a făcut chiar șoferița, declarând că transportă inflamabilă, astfel că mai multe echipaje de pompieri au fost mobilizate imediat la fața locului.
Traficul la ieșire din oraș către Ploiești a fost blocat, circulația fiind deviată pe două rute ocolitoare, pe Șoseaua Spătarului și pe Merei – Drumul Vinului-Zorești.
La aproape trei ore de la accident a început și operațiunea de degajare a carosabilului. Prima încercare efectuată de un autoutilaj trimis de firma de transport a eșuat, fiind solicitată încă o macara. Abia în jurul orei 11:00 a sosit un alt autoutilaj și a fost reluată misiunea, una extrem de dificilă și cu un grad ridicat de pericol. S-a desfășurat în două etape, cu ajutorul celor două autoutilaje cu macara. Pe toată perioada operațiunii, pompierii au acționat cu apă, pentru evitarea producerii unui incendiu.
În primă fază s-a reușit ridicarea capului tactor, urmând momentul repunerii pe roți a cisternei.
Autocisterna a fost apoi tractată pe un teren din apropierea locului accidentului, unde s-a desfășurat operațiunea de transvazare a încărcăturii într-o altă autocisternă.
Traficul a fost reluat în jurul orei 13:00, la aproape nouă ore de la producerea accidentului. (Mihai Bunăziua)


