O nouă reformă în handbalul autohton. HC Buzău susține noua regulă impusă de FRH

O nouă reformă în handbalul autohton. HC Buzău susține noua regulă impusă de FRH

Opt români pe foaia de joc și cel puțin trei în permanență pe teren. Este noua regulă pe care conducerea Federației Române de Handbal o va aplica din sezonul viitor, în speranța că jucătorii autohtoni vor face față asaltului stranierilor din competițiile interne.

Această problemă fusese ridicată inițial de fetele de la echipa națională, la scurt timp după europene, moment în care handbalistele reclamau că nu primesc suficient timp de joc la echipele de club, din cauza avalanșei de jucătoare străine.

Întrebați despre această regulă, cei de la HC au opinat că este binevenită, chiar dacă, la prima vedere, e mai ușor să faci performanță cu jucători deja consacrați, aduși de pe meleaguri străine

Federalii motivează noile reglementări prin faptul că dezvoltarea handbalului autohton ar fi înlesnită. Măsura însă poate fi considerată restrictivă de șefii cluburilor mari, precum Dinamo, sau chiar Minaur, echipe care concurează an de an în cupele europene și care nu pun neapărat preț pe implementarea strategiilor de durată.

Un alt mare inconvenient ar fi creșterea artificială a salariilor românilor, chiar dacă valoarea strict sportivă rămâne aceeași. Cum fondul  de jucători autohtoni e sărac, va fi bătaie mare pe sportivii cu naționalitate română, întrucât toate cluburile vor fi nevoite să se alinieze la noile reglementări. Din fericire, cel puțin deocamdată, HC nu întâmpină probleme din acest punct de vedere, având în lot destui români.

În trecut, Federația Română de Handbal a pus în aplicare și alte reguli prin care să fie protejați jucătorii autohtoni, fără prea mare succes. Până acum două sezoane, de exemplu, cluburile erau obligate să aibă cel puțin doi jucători tineri, cărora să le acorde o medie de minute pe meci. De la sine înțeles, conducătorii au eludat cu succes această reglementare, folosind tinerii în partidele fără miză, pentru a-i ține pe bancă în meciurile tari.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și