În această dimineață, a avut loc, prin videoconferință, ceremonia de învestire în funcție a zeci de prefecți și subprefecți, organizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Fost senator și de profesie cadru didactic, Liliana Sbîrnea își începe cel de-al doilea mandat în funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu, după ce a mai ocupat această funcție în perioada februarie 2025 – aprilie 2026.
Noul prefect de Buzău a depus jurământul în fața a zeci de oficialități publice locale, a șefilor instituțiilor deconcentrate, dar și a majorității angajaților instituției.

Imediat după rostirea jurământului, Liliana Sbîrnea a susținut un scurt discurs în care a prezentat direcțiile pe care le va urma la revenirea pe funcția de prefect. A avut mesaj și pentru șefii direcțiilor județene deconcentrate, dar și pentru angajații Prefecturii Buzău, pe care i-a convocat într-o ședință.

Din aprilie și până la sfârșitul lunii trecute, Instituția Prefectului – Județul Buzău a fost condusă de economistul Leonard Dimian. Liliana Sbîrnea a oferit și un exemplu de fair-play politic. Aceasta a mulțumit fostei conduceri a Prefecturii, reprezentate de un liberal, „pentru modul elegant în care s-a descurcat în cele șase luni”.
Prefectul Liliana Sbîrnea a făcut referire și la noul secretar general al instituției, Dana Apostu, care și-a început activitatea pe 9 octombrie, fiind detașată pe această funcție la propunerea PNL Buzău.
„Din câte știu, secretarul Prefecturii este detașat pentru o perioadă de timp, așa cum a fost și domnul Piron, care a rămas în interiorul instituției. (…) Până nu lucrez cu oamenii, nu pot să mă pronunț. Trebuie să își probeze calitatea de profesionist și nu o să am nimic împotrivă să colaborez în continuare cu doamna”, a declarat Liliana Sbîrnea.

Funcția de subprefect va fi ocupată de Constantin Cristea, cel care a mai deținut această calitate până în aprilie, anul acesta. Învestirea sa în funcție va avea loc, cel mai probabil, în a doua jumătate a săptămânii.


