Nicuşor a împlinit ieri 9 ani. Provine dintr-o familie numeroasă şi nu s-a bucurat niciodată de o petrecere aniversară. Nici tort nu a avut, niciodată, iar la cadouri doar a visat. Astăzi, Diana, o tânără buzoiancă i-a oferit cea mai frumoasă aniversare şi a făcut în aşa fel încât băiatul să primească darurile dorite.

Nicuşor mai are încă 7 fraţi. Este din localitatea Robeasca şi provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale reduse. Ieri a împlinit 9 ani, iar ziua a fost aproape la fel ca oricare alta. Astăzi, însă, prin grija Dianei Rus, o tânără buzoiancă implicată în acţiuni caritabile, a avut parte de o zi minunată care a început în parcul Crâng, cu o plimbare cu maşinuţele. Nicuşor a obţinut premiul I la şcoală dar este destul de timid.
Nicuşor a venit la oraş însoţit de una dintre surorile sale. Împreună s-au distrat pentru prima dată într-un parc şi au putut face lucruri la care până acum doar visaseră.
Bucuria cea mai mare a fost în momentul în care băiatul a mâncat pentru prima dată pizza, a primit un tort şi multe cadouri.
Cazul lui Nicuşor şi al familiei sale a ajuns în atenţia Dianei Rus în urmă cu ceva vreme. Tânăra implicată în acţiuni caritabile le-a oferit atunci alimente, cu sprijinul oamenilor ce cred în asociaţia sa, şi a promis copiilor că se vor revedea.
Acesta nu este singurul proiect umanitar al Dianei Rus. În ultimii ani, împreună cu câţiva buzoieni cu suflet mare, a întins de multe ori o mână de ajutor copiilor şi bătrânilor aflaţi în situaţii grele.
Buzoienii care vor să se alăture proiectelor Dianei Rus o pot găsi pe Facebook, ori pot cere să se înscrie în grupul asociaţiei ”Împreună pentru buzoieni” creat pe pagina de socializare. (Mirela Copariu)


