Publicat la: 31.05.2014. 18:57 / 8.486 views

O lume minunată, sau Despre cum stau lucrurile de fapt

Autorii studiului „Ştiinţă şi societate. Interese şi percepţii privind cercetarea ştiinţifică“ avertizau că 42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului, 4 din 5 români cred în miracole, iar 2 din 3 consideră că Biserica nu greşeşte niciodată în ceea ce spune. 95% dintre respondenţi şi-au declarat credinţa în Dumnezeu şi 88% în puterea rugăciunii.

moiseCând reprezentanţii Bisericii profită, în mod mizerabil, de suferinţele oamenilor, de lipsa educaţiei ştiinţifice şi de corupţia politicienilor care sacrifică fondurile publice în interesul Bisericii şi al lor, în ţara unde copiii sunt înscrişi obligatoriu la materia confesională Religie, este greu să promovezi cunoaşterea ştiinţifică. În România avem doar trei reviste de popularizare a ştiinţei, din care două sunt traduse din străinătate.

Deşi predau la un colegiu cu majoritatea copiilor din mediul rural, mulţi provenind din familii sărace, am abonat şcoala la una din aceste reviste şi reuşesc adesea să strâng în jurul meu, în pauze, câţiva cărora să le stârnesc curiozitatea discutând despre magia realităţii.

Realitatea este atât de minunată încât nu ar trebui să pierdem vremea cu întrebări legate de evenimente ce nu au cum să existe şi ale căror răspunsuri nu sunt niciodată oferite în mod coerent. Minunile realităţii fac obiectul ştiinţei care, de altfel, ne oferă răspunsuri. Căutarea lor şi explicarea, apoi popularizarea şi înţelegerea, necesită adesea eforturi intelectuale. Aici intervine, sau ar trebui să intervină, rolul educaţiei.

Mă număr printre cei care cred că ştiinţa poate fi popularizată dacă este povestită împreună cu istoria ei şi cu mirarea care a stat la baza descoperirilor importante. Din ce este alcătuit totul? De ce cred unii oameni în miracole? Cum a confirmat ştiinţa evoluţia prin selecţie naturală? Cum se formează fosilele? Suntem norocoşi că ne-am născut după marii părinţi ai ştiinţei şi ne putem bucura de rezultatele muncii lor.

Miercuri, 21 mai, sute de preoţi, în frunte cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, îmbrăcaţi în straie aurite, au participat în Bucureşti la o procesiune religioasă, însoţind osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Pentru mine, 21 mai a fost o zi de uimire, de discuţii, de întâlniri, de lecturi şi din nou de uimire. A trecut ca o sărbătoare foarte importantă.

Le-am explicat copiilor că în urmă cu 215 ani, în 21 mai 1799, într-o familie numeroasă şi săracă, se năştea Mary Anning, una dintre cele mai importante femei din istoria ştiinţei. Din cei 10 copii, doar Mary şi Joseph au supravieţuit.

Deşi, urmare a condiţiei sociale şi a apartenenţei sexuale, nu a putut beneficia de o educaţie sistematică, prin activitatea sa Mary Anning a contribuit la apariţia paleontologiei moderne şi la dezvoltarea geocronologiei, ştiinţă care utilizează fosilele pentru a reconstitui istoria Pământului. Descoperirile ei au confirmat teoriile privind fenomenul de extincţie a speciilor, invalidând  susţinerile Bisericii.

Trei au fost motivele pentru care Mary, o persoană atât de importantă, a fost ignorată de lumea ştiinţei în timpul vieţii: faptul că era de sex feminin, clasa socială din care făcea parte (tatăl, care a murit când Mary avea 11 ani, era tâmplar, iar mama casnică) şi faptul că provenea dintr-o familie independentă de religia dominantă.

Abia la 163 de ani de la moartea ei, în 2010, Royal Society a inclus-o în lista celor zece femei care au influenţat cel mai mult istoria ştiinţei.

După ore, le-am vorbit copiilor, care au dorit să afle ce mai consider minuni ale realităţii, despre atomi. Despre faptul că tot ce există este alcătuit din atomi; că distanţa dintre nucleele a doi atomi vecini este atât de mare încât, dacă am mări un nucleu la dimensiunea unei mingi de fotbal, nucleul atomului vecin s-ar afla la 15 km. Despre faptul că particulele care dau masă unui obiect sunt cele din nuclee, iar dacă le-am lua doar pe acestea, cele 20.000 tone de materie din care sunt alcătuie clădirile din incinta şcolii ar avea dimensiunea unui bob de orez.

Am plecat acasă cu satisfacţia uimirii. A uimirii copiilor care nu ştiau că lumea poate fi privită aşa (aşa cum e şi nu cum suntem minţiţi că ar fi). A uimirii mele că pot împărtăşi din mirarea mea.

Pe drum m-au oprit doi misionari creştini. Mi-au dat un pliant în care – spuneau – voi găsi sursa răspunsurilor la întrebările fundamentale… „Cine conduce în realitate lumea?”. Am găsit răspunsul acasă, urmând sursa din pliant (Biblia): „Lumea întreagă este sub stăpânirea Celui Rău”… La aşa întrebare (fundamentală!), aşa răspuns. Celeilalte, la fel de fundamentală – „Cum va fi lumea după ce conducătorul ei va fi înlăturat”?, nu am mai fost curios să îi aflu răspunsul.

Am regăsit mirarea odată cu lăsarea serii, citind introducerea cursului de fizică pe care Richard Feynman, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, l-a publicat în 1963.

Redau paragraful care conţine întrebarea şi varianta de răspuns ale lui Feynman: „Dacă, într-un cataclism, întreaga cunoaştere ştiinţifică ar fi distrusă şi ar fi transmisă generaţiilor următoare numai o frază, ce enunţ ar conţine cea mai multă informaţie în cât mai puţine cuvinte? Cred că aceasta este ipoteza atomistă conform căreia toate lucrurile sunt alcătuite din atomi – mici particule care se mişcă continuu, atrăgându-se una pe alta când sunt la mică distanţă, respingându-se când sunt înghesuite una într-alta. Veţi vedea că în această unică frază există o cantitate enormă de informaţie despre lume, dacă folosim doar puţină imaginaţie şi gândire.”

Nu-i aşa că lumea e fantastică?

Emil Alexandru Moise

Exista 3 Comentarii
Ce spun vizitatorii:
  1. Foarte frumos articol, si as adauga, si cu o doza de curaj. Romania, dupa parerea mea, este o tara care inca traieste in sec. 17-18. De aici, si coruptia, si atitutidinea „relaxata” fata de multele racile si probleme, si credinta (sau mai degraba superstitia), si ignoranta, si lenea, si minciuna si neimplicarea – care uneori merge pana la lasitate – proverbiale (pe care le numim desteptaciune, ingaduinta si bunatate), si celelalte forme de inapoiere. In plus, cei 5-10% romani de top – care ar putea contribui la progresul tarii – au parasit si parasesc mereu Romania, in fiecare an, fara sa se mai uite vreodata inapoi. Pacat, pacat, pacat…

  2. cristian spune:

    Intr-un mod ciudat cred ca ne invartim in jurul cozi
    In primul rand ar trebui ca , in constitutie sa se specifice clar daca suntem stat laic sau religios.In acelasi timp ar trebui scoasa religia din scoli cu semidoctii ei profesorasi care , dupa parerea mea sunt necalificabili pentru a preda orice. Evident , as scoate cu mana mea din catedrala neamului prost caramizile cumparate cu banii mei daca nu m-as putea regasi in situatia lui Shylock.

  3. Anastasia spune:

    Anastasia Roxana
    Un articol interesant, deosebit si care puncteaza lucruri de o importanta majora pentru cultura (stiintifica si nu numai) din tara noastra.
    Cred cu tarie ca toti copiii ar fi fascinati de aceasta magie a realitatii daca ar fi familiarizati cu ea si daca nu ar fi victimele numeroaselor conditionari si indoctrinari care le anihileaza gandirea critica, analitica, rationala, precum si creativitatea.

    Biserica devine tot mai agresiva in a se impune si auto-promova deoarece observa bine ca incepe sa piarda teren. Romanul obisnuit, desi cu credinta in dumnezeu si cu percepte religioase crestine, incepe sa nu mai aiba la fel de multa incredere in biserica din cauza coruptiei slujitorilor ei, a luxului ostentativ pe care il afiseaza, impreuna cu demagogia politica, fatarnicia, minciuna s.a. Practic, institutia Bisericii Ortodoxe (Romane si nu numai) incepe sa sa darame singura, din interior – pe de o parte din cauza oamenilor ei, si pe de alta parte din cauza faptului ca in lumea moderna basmele crestine isi pierd tot mai mult din credibilitate.

    Consider ca observatia dvs., aceea ca nu exista suficiente publicatii stiintifice, este una intemeiata si adevarata. Ceea ce se publica arata nivelul de cultura al oamenilor si interesele lor. Mai exact, exista pe de o parte zecile de reviste de moda, frumusete, cancan, scandal (care toate spun mai mult sau mai putin acelasi lucru) si pe de alta parte revistele religioase, care s-au inmultit enorm in ultimii ani.

    O tara in care avem mai multe reviste religioase decat stiintifice este o tara care a ramas afundata in mitologie si superstitii, cu oameni care platesc pentru a fi mintiti si manipulati, care se lasa umiliti si se tarasc in genunchi in fata unor persoane corupte, in fata unor tablouri religioase sau sarutand cadavre, cu oameni care au mai multa incredere in rugaciune decat in medicina cand vine vorba de boala, care isi duc copiii inca din fasa la slujbele bisericesti, indoctrinandu-i si sadind in ei frica de iad, intoleranta, fanatismul, misticismul.

    O astfel de tara nu are cum sa progreseze.

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!