Declarații șocante ale polițistului implicat în accidentul de pe Calea Eroior. Agentul le-a povestit astăzi jurnaliștilor întregul film al evenimentului în care ar fi putut să își piardă viața. Bărbatul spune că a acționat conform procedurii dar nu înțelege ce a determinat comportamentul extrem de agresiv al femeii.

Agentul principal Adrian Popa este polițistul rănit după ce o șoferiță a intrat cu mașina în el pe Calea Eroilor, după ce i-a facut semn să oprească. Tânărul de 29 de ani le-a povestit astăzi jurnaliștilor că se afla în timpul serviciului pe motociletă și a constatat în trafic un Fiat roșu căruia nu îi funcționa sistemul de lumini. A încercat să oprească mașina dar șoferița a călcat pedala de accelerație.
Pentru că bănuia că șoferița are un motiv serios pentru care refuză să oprească, polițistul a plecat în urmărirea ei, chiar dacă aceasta a încercat să își piardă urma printre blocuri.
Agentul de poliție este convins că gestul șoferiței de a trage de volan în momentul în care acesta se afla în lateral și îi făcea semn să oprească a fost unul intenționat.
Din fericire, șoferul taxiului care venea din contrasens a făcut tot posibilul să îl evite, iar polițistul a scăpat doar cu o entorsă ce îi va ține imobilizat brațul pentru o perioadă de 14 zile.
În cele din urmă, șoferița a fost prinsă în apropierea unei benzinării, după ce în urmărirea ei au plecat mai mulți șoferi, martori la incident.
În ciuda faptului că putea chiar să își piardă viața în urma incidentului, polițistul spune că ar proceda la fel în cazul unei situații similare. Polițistul Adrian Popa este vârful de lance al „Brigăzii rutiere pe două roți” din cadrul IPJ Buzău. Polițist venit prin transfer de la Brigada Rutieră București, Adrian Popa a lucrat în același serviciu cu Bogdan Gigină, polițistul decedat în timpul unei misiuni de însoţire a ministrului Oprea Gabriel. (Mirela Copariu)


