NOUTĂŢI DE LA ALDE. VOR FI ORGANIZATE ALEGERI INTERNE LA VÂRFUL ORGANIZAŢIEI JUDEŢENE

NOUTĂŢI DE LA ALDE. VOR FI ORGANIZATE ALEGERI INTERNE LA VÂRFUL ORGANIZAŢIEI JUDEŢENE

Conflictul iscat între cei doi co-preşedinţi ALDE, Călin Tăriceanu şi Daniel Constantin, a produs efecte şi în oganizaţia buzoiană. Astfel, după o lipsă îndelungată de vizibilitate, liberal-democraţii buzoieni au ieşit din nou la rampă. Ei au clarificat şi votul negativ exprimat de consilierul municipal ALDE, pentru proiectul de aprobare a bugetului local.

ALDEDupă alegerile parlamentare din decembrie 2016, filiala buzoiană a partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor nu a mai fost vizibilă. Conflictul recent de la vârful partidului, între cei doi co-preşedinţi, Călin Tăriceanu şi Daniel Constantin, a angrenat şi organizaţia buzoiană, ai cărei reprezentanţi au fost convocaţi la capitală.

Ca urmare a retragerii susţinerii politice, Daniel Constantin a fost înlocuit din funcţiile de viceprimministru şi ministru al Mediului.

În luna aprilie va avea loc congresul ALDE, la care va fi stabilită o conducere unică.

Şi la Buzău s-a creat o problema legată de disciplina de partid.

Consilierul local Alexandru Mihai a votat împotriva proiectului pentru aprobarea bugetului local, în total dezacord cu celălalt reprezentant ALDE din CLM, viceprimarul Andrei Neder.

După ce va avea loc congresul ALDE, liberal-democraţii buzoieni vor organiza alegeri interne la vârf.

Actualul preşedinte, Mihai Cristescu, şi-a exprimat deja intenţia de a candida la şefia organizaţiei judeţene. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și