Palmares impecabil, pentru Romeo Ilie, în calitate de principal al Gloriei. Chiar după anunțul conform căruia Adrian Chiruț va fi noul principal al formației buzoiene, fetele au înregistrat cea de-a treia victorie consecutivă, 33 la 24 contra Științei București.
Bucureștencele au dat impresia în primele minute ale partidei că ar putea produce surpriza. Știința conducea în minutul 18 cu 8 la 7, după ce deținuse controlul pe tabelă încă de la primul fluier. Au venit însă două goluri consecutive ale Gloriei iar castelul de nisip construit de bucureștence stătea să se dărâme. Gazdele au cedat chiar înainte de pauză, astfel că buzoiencele au intrat la cabine cu un avantaj consistent, 16 la 12.
Actul secund s-a constituit într-o demonstrație de forță a Gloriei, echipă care a mărit constant diferența pe tabelă. Încurajate și de câțiva fani veniți de la Buzău, elevele lui Romeo Ilie au apăsat exact cât a trebuit pedala de accelerație, reușind să închidă practic meciul cu mult înaintea fluierului final.
La sfârșitul meciului, tabela arăta un destul de previzibil 33 la 24 în favoarea oaspetelor astfel că Romeo Ilie își încheie scurtul mandat de principal cu un palmares impecabil: 3 victorii din tot atâtea partide.
Proaspăt unsul Adrian Chiruț are o misiune extrem de dificilă, pentru Gloria urmând trei partide de foc, în deplasare cu Bistrița, acasă cu Rapid și din nou în deplasare cu Vâlcea.
În retur, roș-albastrele mai au câteva meciuri de foc, cu CSM în deplasare, acasă cu Cisnădie, la Brăila, Baia Mare și tot în deplasare, cu CSM Craiova, echipa surprizelor în acest sezon.


