Neverosimil. Gloria clachează cu puștii de la Constanța

Neverosimil. Gloria clachează cu puștii de la Constanța

Înfrângere șoc pentru Gloria, într-o partidă pe care cei mai mulți dintre microbiști o considerau dinainte castigată. Buzăul a dominat prima repriză, ratând deblocarea tabelei prin Gaitan, în minutul 15, după ce argentinianul a tras în bară. Douăsprezece minute mai târziu Boiciuc a trimis puțin pe lângă poarta lui  Udrea. Ciobanu putea la rându-i să deschidă scorul, dar șutul acestuia a fost blocat în ultimul moment de Pandele.

După pauză, scenariul a luat o întorsătură horror pentru Gloria. Gazdele au deschis scorul în minutul 63, prin Pandele, după o bâlbâială în apărarea buzoiană.  Tot puștii lui Nastai au încris, în minutul 88, după o greșeală flagrantă a lui Ariel Lopez. Scăpat singur cu Relu Stoian, Chirițoiu a șutat pe sub goalkeeperul buzoian, consfințind astfel surpriza.  Mitrică a încheiat conturile în minutul 92, cu un șut sensational, de la 17 metri.

Gloria a înscris totuși golul de onoare, în prelungiri, prin Matiș. Prea puțin însă pentru o echipă care-și propune promovarea.

Cu 13 puncte, Gloria rămâne în afara locurilor de play-off, într-un clasament condus de nou-promovata Oțelul Galați.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și