NEREGULI GRAVE RECLAMATE, DIRECTORUL ADĂPOSTULUI DE LA ALDENI SPUNE CĂ, DIMPOTRIVĂ, CONDIŢIILE SUNT FOARTE BUNE

NEREGULI GRAVE RECLAMATE, DIRECTORUL ADĂPOSTULUI DE LA ALDENI SPUNE CĂ, DIMPOTRIVĂ, CONDIŢIILE SUNT FOARTE BUNE

NEREGULI GRAVE RECLAMATE, DIRECTORUL ADĂPOSTULUI DE LA ALDENI SPUNE CĂ, DIMPOTRIVĂ, CONDIŢIILE SUNT FOARTE BUNENereguli grave şi încălcări flagrante ale drepturilor omului au fost descoperite de un expert al Centrului de resurse juridice după un control inopinat la caminul de Virstnici si Adulti cu dizabilitati mintale de la Aldeni, comuna Cernăteşti.

‘Una din cele mai dificile vizite a fost la Centrul pentru tineri și vârstnici din Aldeni, Buzău. Aici, peste 100 de beneficiari erau supravegheați de 5 angajați, personalul era subdimensionat, oamenii erau suprasedați. 9 persoane în trei paturi, închise cu cheia într-o cameră, erau suprasedate, puteau doar să respire. În 3 paturi erau 6 oameni, sedați, legați de mâini și de picioare cu sfoară. Convenția ONU reglementează standarde, însă acestea sunt încălcate adesea în România. Ne-am permis să depunem un denunț în urma situației găsite la Aldeni’ Silvia Tăbușcă, expert al Centrului de Resurse Juridice în Monitorizare.

La Căminul de la Aldeni, personalul este format din 36 de angajaţi. Cu toate acestea, nimeni nu răspunde de curăţenia care ar trebui să se facă în centru.

În ciuda tuturor celor constatate, directorul centrului de la Aldeni respinge orice acuzaţie şi este de părere că asistaţii găzduiţi aici trăiesc în condiţii foarte bune. În faţa reporterului Campus Tv, directorul a făcut şi o gafă: a recunoscut că-i pune la muncă pe asistaţii cu handicap, dar că îi remunerează.

În baza celor constatate, reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice au făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, iar ancheta este în desfăşurare.

Căminul de la Aldeni este privat şi aparţine fundaţiei Alexandru Ioan Cuza care are contract cu primăriile a 4 sectoare din capitală pentru cazarea tinerilor cu handicap şi a vârstnicilor din capitală.

În cadrul căminului sunt instituţionalizate 90 de persoane cu grave probleme de sănătate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și