„NEMURITORII”, TRANSFORMARE INEDITĂ PENTRU FILMAREA NOULUI VIDEOCLIP! „ŞTEFAN CEL MARE”, „MIHAI VITEAZUL” ŞI „AVRAM IANCU” AU VENIT LA CAMPUS TV !

„NEMURITORII”, TRANSFORMARE INEDITĂ PENTRU FILMAREA NOULUI VIDEOCLIP! „ŞTEFAN CEL MARE”, „MIHAI VITEAZUL” ŞI „AVRAM IANCU” AU VENIT LA CAMPUS TV !

NEMURITORII LA CAMPUS TVMembrii celei mai premiate trupe etno din ţară, „Nemuritorii”, au povestit, la Campus TV, despre cel mai spectaculos proiect de până acum: transformarea lor în 3 celebre personaje istorice, pentru filmarea unui videoclip la noua lor piesă „Ai românilor trei crai”. Liderul formaţiei, prof. Constantin Ungureanu, joacă rolul lui Ştefan cel Mare, Cornel Bănică pe cel al lui Mihai Viteazul iar Cristinel Stanciu îl interpretează pe Avram Iancu. Filmările s-au terminat săptămâna trecută iar zilele acestea noul videoclip urmează să fie gata.

„Ideea mi-a venit când am cântam ultima dată la CONSTANTIN UNGUREANU ALIAS STEFAN CEL MAREChişinău. Eu au un cult dezvoltat pentru Ştefan cel Mare. Şi de aici au venit şi celelalte personaje întruchipate de Cornel şi Cristinel. Le-am găsit şi lor transformarea potrivită” a declarat liderul trupei, prof. Constantin Ungureanu, care-l întruchipează pe marele Domnitor al Moldovei, asemănarea fiind izbitoare.

CORNEL BANICA ALIAS MIHAI VITEAZUL

Şi Cornel Bănică a intrat foarte bine în pielea personajului „Mihai Viteazul”. Chiar a făcut şi sacrificiul de a-şi lăsa barbă pentru filmarea noului videoclip. „A fost greu la început că nu eram obişnuit cu barbă. Dar a meritat pentru că transformarea, cu tot cu costumaţie, a ieşit perfect!”

 CRISTINEL STANCIU ALIAS AVRAM IANCUNu în ultimul rând Cristinel Stanciu, cel care îl înfăţişează pe Avram Iancu, a fost „cosmetizat” pentru ca asemănarea să fie cât mai mare. Şi i-a reuşit. În plus, la noile filmări a scăpat de incidente, aşa cum s-a întâmplat cu alte ocazii. „Eu la toate videoclipurile am avut parte de cai nărăvaşi şi am căzut mereu. Acum am avut un cal blând şi am scăpat de incidente.”

Filmările la noul videoclip au fost făcute într-o zonă superbă din comuna Barcani, judeţul Covasna, cu sprijinul unui primar inimos care le-a pus la dispoziţie celor de la „Nemuritorii” 30 de cai. Tot la Campus Tv, membrii trupei etno au anunţat lansarea unui nou album intitulat „Viaţa-i plină de păcate”, album ce va fi promovat şi la cea mai audiată emisiune de muzică populară, „Hanul cu Melodii”, de la Radio Campus.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și