Suntem în Balcani, deci e normal să mai aruncăm câte o privire către capra vecinului. Azi, toți microbiștii buzoieni au fost cu ochii pe meciul dintre Csikszereda și Unirea Slobozia , dispută care a avut un final fericit, mai ales pentru Gloria.
Ialomițenii au deschis scorul devreme, în minutul 5, prin Cojocari, după o incursiune excelentă a lui Vlăsceanu. Mijlocașul moldovean a avut de îndeplinit o simplă formalitate, după ce fusese servit impecabil de fostul junior al FCSB-ului.
După pauză, ciucanii au avut o mare oportunitate de a egala, după un penalty acordat destul de ușor. Jelena a ratat, însă, de la punctul cu var.

Până la final, Csikszereda n-a reușit să întoarcă rezultatul, astfel că Gloria păstrează avantajul de două puncte față de gruparea din Miercurea Ciuc. Buzoienii au un meci mai puțin și se pot distanța, dacă trec mâine de Mioveni.



