Se anunța un duel de foc între Carpați Nehoiu și Team Săgeata, pe arena cu cei mai mulți spectatori din Liga a 4-a. Din păcate, partida nu s-a ridicat la nivelul afișului nici în ceea ce privește spectacolul, nici din cel al asistenței. Culmea, a fost singurul meci al etapei în care nu s-a marcat, toace celelalte partide ale rundei înregistrând o medie de peste patru goluri.
Remiza alba de la vârful fotbalului județean are totuși drul de a menține echilibrul în liga a IV-A, acolo unde cele două fruntașe, Carpați și Săgeata, rămân despărțite de doar două puncte. Gloria Vadu Pașii și Montana Pătârlagele, ambele victorioase în deplasările de la Balta Albă și Cernătești, rămân în plasa liderilor, cu 36, respectiv 35 de puncte.
Etapa viitoare, a treia, va oferi un alt derby, între Pâtârlagele și Nehoiu, o întâlnire care are conotație și la nivel geografic, dată fiind distanța mică dintre cele două localități buzoiene. De un eventual pas greșit al celor din Nehoiu poate profita Săgeata, echipă care va juca acasă cu Voința Balta Albă.