Peste 150 de copii au fost, pentru câteva ore, fericiți, grație vizitei lui Moș Crăciun, la școala din Merei. Inițiativa aparține Asociației Țara Tinerilor Uniți, entitate care va colabora cu instituția de învățământ din comună pentru cel puțin doi ani.
Douăzeci și cinci de voluntari ai Asociației Țara Tinerilor Uniți au fost prezenți în weekend la Merei, pentru a aduce un pic de bucurie copiilor de la școala din comună. Sâmbătă, peste 150 de prichindei s-au bucurat de cadouri, dar și de activități extrașcolare atipice unei zi de școală. Atenția pe care au primit-o copiii, mulți dintre ei provenind din medii defavorizate, a contat infinit mai mult decât pachetele primite de la Moș. Nu este singura acțiune a ATTU în județul Buzău, evenimente similare fiind organizate și la Costești și Bisoca.
Dincolo de evenimentul de sâmbătă, între școala din Merei și Asociația Tinerilor Uniți a fost semnat un parteneriat cu o durată de cel puțin doi ani, interval de timp în care, în unitatea de învățămând vor fi derulate câteva programe moderne, bazate pe activități cu specific social, care să încurajeze școlarii să-și urmeze visele. Vor fi ajutate și familiile care au nevoie de sprijin, sunt marginalizate sau defavorizate social.
Printre principalele obiective ale Asociației Țara Tinerilor Uniți se numără promovarea educției în rândul copiilor defavorizați din mediul rural, încurajarea inițiativei tinerilor și incluziunea socială a persoanelor defavorizate.


