MONITORIZAREA AUTOIZOLAȚILOR. ”NU ESTE O FAPTĂ REA SĂ PÂRĂȘTI”

MONITORIZAREA AUTOIZOLAȚILOR. ”NU ESTE O FAPTĂ REA SĂ PÂRĂȘTI”

Din ce în ce mai mulți buzoieni se întorc la casele lor din concedii sau din țările unde au fost la muncă. Uniii dintre aceștia uită să declare că vin din zone contaminate cu noul contravirus sau că au fost în contact cu persoane infectate. Pentru a evita răspândirea virusului Covid 19 în comunitate, primarul îi îndeamnă pe buzoieni să-i ”pârască” autorităților pe cei care nu se conformează izolării la domiciliu.

oameni corona 2Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Buzău s-a reunit ieri pentru a doua oară în această lună și a aprobat în unanimitate un nou set de măsuri menite să prevină și să stopeze răspândirea Covid 19.

Monitorizarea la domiciliu a persoanelor care se întorc în oraș din zonele galbene sau roșii, sau care sunt suspecte de contaminare cu noul coronavirus, este de multe ori destul de dificilă.

Peste 120 de buzoieni sunt autoizolați la domiciliu, dar numărul lor este aproximativ pentru că este în creștere continuă iar unele persoane ascund faptul că s-au întors din zone contaminate.

Pentru a reduce cât mai mult pericolul ca astfel de persoane să contamineze și alți buzoieni cu care iau contact, primarul îi îndeamnă pe vecinii acestora să anunțe autoritățile dacă respectivii nu rămân izolați.

În cazul în care vor apărea și cazuri confirmate de infecții cu noul coronavirus, Primăria poate pune la dispoziție spații adecvate pentru carantinarea acestora. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și