Moment inedit, astăzi, în ședința Consiliului Local al Municipiului Buzău. Un elev de 17 ani, clasa a-XII-a la Colegiul Național ,,B. P. Hasdeu”, a devenit cel mai tânăr cetățean de onoare din istoria orașului Buzău. Este vorba despre David Andrei Vlad, elev care, în acest an, a reușit rezultate cu adevărat impresionante la olimpiade internaționale.
Ședința Consiliului Local Municipal a avut un moment emoționant! David Andrei Vlad, elevul medaliat cu aur, argint și bronz, la Olimpiadele Internaționale de Biologie și Științele Pământului, a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Buzău.

La 18 neîmpliniți, cel mai tânăr cetățean de onoare al Buzăului a fost invitat de către edilul Constantin Toma să li se adreseze aleșilor locali chiar de pe scaunul de primar.
La festivitatea de conferire a titlului acordat lui David Andrei a ținut să fie prezentă și profesoarea Virginia Mîndruță-Tănăsescu, directoarea Colegiului Național ,,B. P. Hasdeu”, cea care a evidențiat rezultatele uimitoare obținute în ultimele luni de către elevul buzoian. De altfel, la începutul anului școlar, adolescentul a primit titlul de „hasdeian de onoare”, distincție oferită în premieră unui elev al liceului.
Elevul David Andrei Vlad a obţinut, în această vară, două medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului, dar și medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Biologie.


