Trei senatori, membri ai unei Comisii Senatoriale au vizitat obiective industriale din Buzău. Aceștia au vrut să se convingă cum funcționează economia circulară în Municipiu. Exemplul Buzăului le va folosi în elaborarea unor viitoare proiecte de legi în acest domeniu.
Trei senatori din Comisia Economică, Industrii și Servicii din Senatul României au făcut ieri o vizită de lucru la Buzău, la invitația primarului Constantin Toma și a președintelui Green Group, Constantin Damov.
Aceștia au venit la Buzău pentru a vedea cu ochii lor cum funcționează economia circulară în orașul nostru.
În Parlament se află pe masa de lucru mai multe proiecte de lege referitoare la economia circulară și la reciclarea deșeurilor.
Primarul Constantin Toma a făcut o scurtă prezentare a stadiului în care se află Buzăul, în implementarea acestui proiect de economie circulară.
Membrii Comisiei senatoriale au vizitat mai întâi fabricile care fac parte din Green Group, pentru a urmări întreg procesul de reciclare, de la colectarea deșeurilor, până la valorificarea produselor obținute din materialele reciclate.
Președintele Comisiei senatoriale a menționat că, în zilele următoare, va fi inițiat un proiect de lege prin care să poată fi introduse în circuitul economic și social, o serie de produse electrice și electrocasnice recondiționate.
Conform declarației domnului senator, prin procesul de reciclare se economisește circa 80 – 90 la sută din energia electrică.
Senatorul Radu Oprea a mărturisit că vizita la Buzău mai are și un alt scop.
Cel de-al treilea membru din Comisia Economică, Industrii și Servicii din Senat, care credea că cele mai bune modele pentru economia circulară sunt Oradea și Clujul și recunoaște că s-a înșelat.
Senatorul a rămas surprins, de asemenea, de faptul că autobuzele de la Trans Buz transportă navetiști din 100 de localități riverane în oraș și retur.
Edilii buzoieni fac toate eforturile pentru ca, într-un viitor cât mai apropiat, Municipiul Buzău să devină un Centru Național al Economiei Circulare.


