Aflat într-o vizită la Buzău, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, s-a întâlnit cu mai mulți fermieri pe care i-a informat despre graficul acordării despăgubirilor pentru culturile afectate de secetă dar și despre alte ajutoare bănești acordate investitorilor din domeniu.
Pentru prima dată într-o vizită oficială la Buzău, ministrul a fost întrebat, într-o conferință de presă, despre Bănca de Gene de la Buzău, un proiect abandonat de autoritățile centrale. În decembrie 2019, ministrul Agriculturii l-a demis pe cercetătorul Costel Vânătoru de la conducerea Băncii de Gene, revenind asupra deciziei, în urma presiunilor din partea autorităților locale. Adrian Oros a ținut să menționeze că, deocamdată, la mijloc este o hotărâre de Guvern de înființare a instituției.
Mai mult, șeful portofoliului de la Agricultură a precizat că nu există pentru moment motive pentru finanțarea Băncii de Gene de la Buzău, cât timp este funcțională o instituție similară, la Suceava. (Mihai Bunăziua)


