MINISTRUL A VIZITAT SPITALUL DE COVID-19. VIZITĂ FULGER, VEȘTI NU TOCMAI BUNE

MINISTRUL A VIZITAT SPITALUL DE COVID-19. VIZITĂ FULGER, VEȘTI NU TOCMAI BUNE

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a efectuat ieri o scurtă vizită la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, unitate suport de Covid-19. Din discuțiile purtate de ministrul Sănătății cu autoritățile locale și cu conducerea spitalului, a reieșit că, pentru moment, sunt slabe șanse ca ambulatoriul de specialitate să fie redeschis, din cauza numărului mare de pacienți internați, aproape 150.

spital rm sarat (2)Potrivit primarului râmnicean, Sorin Cârjan, a primit asigurări că autoritățile vor fi sprijinite pentru ca Spitalul Municipal să-și redeschidă porțile și pentru celelalte servicii, imediat ce vor fi întrunite condițiile. Tătaru ar urma să solicite DSP Buzău o nouă evaluare a situației din județ și să pregătească astfel, momentul revenirii la funcționalitatea normală a unităților sanitare.

Reacția post-vizită arată un ton schimbat radical din partea autorităților locale, având în vedere că, până acum, conducerea Primăriei Rm. Sărat a criticat decizia desemnării spitalului din Râmnicu Sărat drept unitate suport de Covid-19, dar a și făcut un memoriu cu solicitarea vehementă de a fi redeschis spitalul și pentru pacienții non-covid („Ajunge! Ne vrem spitalul înapoi!”, a fost titlul memoriului înaintat premierului și ministrului Sanătății).

Posibil ca, aglomerarea cu pacienți a Spitalului din Râmnicu Sărat să fie motivul pentru care autoritățile locale nu au mai fost foarte insistente în a cere redeschiderea unității și pentru alte servicii medicale.

De la desemnarea Spitalului Rm. Sărat ca unitate suport de Covid-19, este pentru prima oară când ministrul Sănătății îl vizitează. Nelu Tătaru a mai fost de două ori în județul Buzău, în vizită la secția UPU a Spitalului Județean de Urgență și la Spitalul Săpoca. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și