Victorie de serviciu pentru Metalul, în compania codașei Șelimbăr. Buzoienii s-au impus la limită, cu 1-0, după ce au dominat primul act, dar au suferit în al doilea.
Alb-albaștrii au început în forță și au deschis scorul în minutul 18, prin Tudor Șaim, care a transformat un penalty scos de Vali Robu. Două minute mai târziu, Tudorică putea dubla avantajul, însă Măluțan a respins. Până la pauză, jocul a fost la discreția gazdelor, care au „stat” în treimea sibienilor, dar nu au reușit să mai înscrie.

La reluare, “călăreții roșii” au ieșit mai motivați, iar intrarea lui Sergiu Jurj a complicat misiunea defensivei gazdelor. Oaspeții au fost aproape de egalare prin Luca (47) și apoi printr-o execuție surprinzătoare de la distanță (74), dar portarul Dinu a fost providențial.
Cea mai mare șansă a Metalului a venit în minutul 75, când Dumitrache a trimis în bară după un contraatac fulger. Finalul a adus emoții mari: în minutul 83, Dinu a avut o nouă intervenție salvatoare la șutul lui Bucuroiu din șase metri.
S-a terminat 1-0, iar cele trei puncte îi duc pe elevii lui Vali Stan pe locul 9, cu 10 puncte, la doar trei lungimi de zona play-off, unde se află FC Voluntari.
Metalul Buzău: Iul. Dinu – Opaiț, Alb. Olaru, Parfeon, Rz. Radu – Saim Tudor, Borțoneanu, Tudorică (cpt.), A. Nica -Val. Robu, Ad. Moldovan
Rezerve: R. Stoian – Dănuleasă, Hanada, D. Oprea, Val. Dumitrache, Puiu, Băncilă, Mat. Tănasă, Vl. Stancovici
Antrenor: Valentin Stan
Etapa viitoare, buzoienii se deplasează în Copou, pentru meciul cu una dintre pretendentele la promovare, Poli Iași.




