MERG LA DUNĂRE, SĂ-ȘI SPELE PĂCATELE. GLORIA, OUTSIDER, ÎN MECIUL DE LA CĂLĂRAȘI

MERG LA DUNĂRE, SĂ-ȘI SPELE PĂCATELE. GLORIA, OUTSIDER, ÎN MECIUL DE LA CĂLĂRAȘI

Dupa doua infrangeri putin scontate, soldate cu prabusirea Gloriei in subsolul clasamentului, Ilie Stan are doar varianta victoriei, in meciul de la Calarasi. La polul opus, adversara din weekend a Gloriei traverseaza o forma buna, dupa doua victorii, cu Aerostar si Petrolul.

antrenament gloria 2Ceea ce se voia a fi unul dintre derbiurile Ligii secunde, s-a transformat, la prima vedere, într-o partidă în care Dunărea Călărași este dată ca favorită clară. Toate cotele oferite de book-makeri sunt în favoarea echipei de la Dunăre, semn că eșecurile Gloriei din ultimele două etape nu au fost chiar accidente.

Forma modestă prin care trece Gloria, în ultimele săptămâni, nu pare să dea mari speranțe suporterilor buzoieni, mai ales că, la polul opus, Dunărea a reușit două rezultate pozitive, printre care o victorie în deplasare, cu Petrolul Ploiești.

Cum Gloria nu are niciun obiectiv stabilit pentru sezonul în curs, toate lucrurile merg, parcă, în favoarea călărășenilor. Buzoienii n-au pentru ce să “tragă”, în timp ce elevii lui Cristi Pustai încearcă să profite de haosul rezultatelor din liga secundă.

Gloria a stat săptămâna trecută, după ce FK Csikszereda a cerut amânarea meciului, motivând mai multe cazuri de COVID la nivel de lot. Ca prin miracol, însă, la numai o săptămână de la îmbolnăvirea a unsprezece jucători, testele efectuat ieri au arătat numai două cazuri pozitive.

Partida dintre Dunărea și Gloria se dispută sâmbătă, de la 11:00, pe stadionul  Ion Comșa, din Călărași. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și