Numele “Romeo Ilie” a rămas cât se poate de relevant în sportul buzoian și după trecerea în neființă a reputatului tehnician. Pentru a comemora contribuția acestuia în comunitatea handbalului buzoian, Asociația Județeană de Handbal va organiza, în această vară, prima ediție a Memorialului “Romeo Ilie”.
Patru echipe vor participa la competiția amicală, găzduită în Sala Sporturilor. Pe lângă Gloria Buzău și-au dat deja acordul Rapid București, HC Zalău și Corona Brașov. Turneul se va disputa în weekendul 2-4 august, meciurile fiind programate vineri și sâmbătă.
Programul a fost conceput astfel încât să fie atractiv și pentru participante, echipe care în august se află în plin proces de pregătire. Pe lângă cele patru grupări invitate, la eveniment vor participa și câteva personalități ale handbalului românesc, prieteni ai regretatului Romeo Ilie.
Organizatorii speră ca memorialul să devină o competiție atractivă pentru cluburile românești.
Nu a fost uitat nici Ștefan Miloș. În amintirea acestuia, conducerea Asociației Județene de Handbal intenționează să organizeze un turneu de juniori, competiție care să se deruleze, de asemenea, pe mai multe ediții.
Toate echipele care vor participa la Memorialul “Romeo Ilie” și-au dat acordul să suporte cheltuielile de deplasare și cele aferente cazării.
Romeo Ilie a fost de multe ori artizanul succeselor echipelor de handbal locale. Modest, a preferat, de cele mai multe ori, să se ferească de lumina reflectoarelor. Dincolo de un CV remarcabil, a fost un adevărat gentleman, respectat atât de oamenii din sport, cat și de suporteri.



