Prima ediție a ”Simpozionului Internațional de Sculptură- Buzău 2022” s-a încheiat oficial. La evenimentul găzduit de firma Rotec a fost prezent și Ministrul Culturii, ca invitat special. Zece statui de mari dimensiuni, 5 din marmură și 5 din metal, vor fi amplasate în tot atâtea locuri din oraș.
După o lună de muncă cu dalta ori cu aparatul de sudură, ieri s-a încheiat cu bine prima ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură” de la Buzău, care a avut ca logo ”Memoria apei”.
Evenimentul a fost găzduit de firma Rotec, cea care a pus la dispoziția artiștilor spațiul necesar pentru realizarea lucrărilor lor, precum și utilajele și instrumentele de care au avut nevoie.
Florina Potîrniche, directoarea Centrului Cultural și Educațional ”Alexandru Marghiloman”, instituție care, alături de Primărie, s-a ocupat de reușita acestui proiect, a anunțat încheierea oficială a primei ediții a BISS 2022.
Inițiatorul Simpozionului de Sculptură este Bogdan Lefter, un sculptor buzoian, autorul Călărețului din inox, care străjuiește intrarea în oraș dinspre Mărăcineni
Primarul Buzăului a profitat de prezența Ministrului Culturii ca invitat de onoare al evenimentului și i-a solicitat ajutorul, în direct:
Ministrul a subliniat faptul că Buzăul a fost capitala sculpturii românești mulți ani de zile, prin Tabăra Măgura.
Toți cei 10 artiști, veniți la Buzău din 8 țări, inclusiv România, au primit diplome din partea organizatorilor, apoi le-au prezentat oaspeților rezultatele muncii lor: 5 statui din metal și 5 din marmură.
Cele 10 lucrări vor fi amplasate în diferite locuri din oraș, după ce o Comisie Națională de specialitate va valida aceste locații ca fiind potrivite pentru astfel de lucrări artistice de for public.


