MECI SPECTACULOS, CU PATRU GOLURI, DAR GLORIA OBŢINE DOAR UN PUNCT PE TEREN PROPRIU CU UNIREA SLOBOZIA

MECI SPECTACULOS, CU PATRU GOLURI, DAR GLORIA OBŢINE DOAR UN PUNCT PE TEREN PROPRIU CU UNIREA SLOBOZIA

GLORIADoar două puncte a obţinut Gloria în cele două partide disputate pe teren propriu în această săptămână. 0-0, miercuri, cu Berceni, şi 2-2, azi, cu Slobozia.

Gloria a avut o primă repriză modestă în partida de azi, iar la pauză a intrat în dezavantaj.

Muştruluiţi serios la vestiare de Viorel Ion, „glorioşii” şi-au luat revanşa la reluare.

Boby Verdeş a egalat după doar un minut, însă oaspeţii au revenit în avantaj după doar 4 minute.

Însă, din acel moment, oaspeţii au terminat benzina, au făcut un pas în spate, iar Gloria a preluat până la final iniţiativa.

Mai întâi, buzoienii au restabilit egalitatea prin acelaşi Boby Verdeş, penalty obţinut tot de el, şi au devenit favoriţi la câştigarea partidei după ce oaspeţii au rămas în zece, C. Roşu văzând direct cartonaşul roşu.

Gloria însă a ratat ocaziile pe care şi le-a creat până la final, oaspeţii au tras cât au putut de timp, astfel că tabela a rămas blocată la 2-2. 

Rezultat dulce-amar pentru ambele combatante, care au obţinut un punct deşi au avut şansa de a le obţine pe toate trei. Gloria le putea obţine pe final, ialomiţenii au regretul că n-au ştiut să ţină de rezultat la 0-1 şi la 1-2. 

După această etapă, Gloria rămâne pe locul 7, cu 9 puncte din 6 meciuri. Runda viitoare va juca în deplasare în judeţul Braşov cu Unirea Târlungeni. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și