Deschiderea tronsoanelor Buzău – Focșani și Mizil – Pietroasele ale Autostrăzii Moldovei reprezintă un element de noutate pentru polițiștii buzoieni de la Serviciul Rutier, care nu au avut până acum în responsabilitate fluidizarea traficului sau gestionarea de evenimente pe un drum de mare viteză.
O problemă care trebuie rezolvată până în decembrie, atunci când este anunțată deschiderea celor două porțiuni de autostradă care tranzitează județul, este aceea a numărului de polițiști.
Comisarul șef Silviu Dinu, șeful Poliției Rutiere Buzău, spune că se fac demersuri deja pentru suplimentarea numărului de agenți la Serviciul Rutier.
Anul viitor, cel mai probabil în primăvară, va fi dat în circulație și podul peste Râul Buzău, de la Vadu Pașii, iar la jumătatea anului, se va inaugura și tronsonul Pietroasele – Buzău al A7.