Măgura Art 2021. Expoziție cu lucrări realizate în Tabăra de creație.

Măgura Art 2021. Expoziție cu lucrări realizate în Tabăra de creație.

Cei șase artiști plastici care au participat timp de o săptămână la Tabăra Națională de Documentare și Creație ”Măgura Art 2021” au contribuit la realizarea unei expoziții alcătuită din lucrări inspirate din acea perioadă. Totodată, a fost realizat și albumul Taberei, prezentat la deschiderea expoziției. Lucrările expuse în sala ”Parter” a Galeriilor de Artă ”Ion Andreescu”, vor putea fi vizionate gratuit până pe 25 octombrie.

La cea de-a opta ediție a Taberei Naționale de Documentare și Creație ”Măgura Art 2021”, inițiată și organizată de filiala Buzoiană a Uniunii Artiștilor Plastici din România, prin președintele ei Valeriu Șușnea, au participat anul acesta șase artiști plastici.

După mai multe zile de documentare în zone turistice, istorice sau religioase importante din județul nostru, membrii Taberei au transpus pe pânză ceea ce i-a impresionat.

Lucrările rezultate sunt expuse pe simezele Galeriilor de Artă ”Ion Andreescu”, în sala ”Parter” și pot fi vizionate, cu respectarea regulilor sanitare obligatorii din această perioadă.

Expoziția va sta pe simeze până pe 25 octombrie, după care va fi înlocuită de o altă expoziție, alcătuită din lucrări realizate într-un alt proiect al Filialei Buzău al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Invitațiiile pentru participarea la Salonul anual de iarnă al artiștilor plastici buzoieni au fost deja acceptate de maeștrii cărora le-au fost trimise și care au expediat la Buzău lucrările cu care vor fi prezenți în expoziție.

Odată cu deschiderea expoziției ”Măgura Art 2021”, va fi prezentat și albumul Taberei de documentare și creație, realizat cu acest prilej.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și