Lucrările de construcție a noului corp de clădire în care va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău se apropie de final. Conducerea Consiliului Județean Buzău anunță că noul sediu al U.P.U. Buzău va fi inaugurat în acest an, cel mai probabil în decembrie. Urmează, cât de curând, să se facă achiziția aparaturii medicale.
Demarate în februarie, anul trecut, lucrările la noul sediu al Unității Primiri Urgențe sunt aproape gata. Conducerea Consiliului Județean Buzău este mulțumită de stadiul lucrărilor și anunță că s-au demarat deja procedurile pentru achiziția aparaturii medicale.
Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a presupus construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1000 de metri pătraţi, la subsol, unde va fi amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi.
Valoarea investiției se ridică la 5 milioane de euro, sumă care include și dotarea secției de urgențe cu aparatură medicală nouă și mobilier. Consiliul Judeţean Buzău contribuie cu peste două treimi din sumă, restul fiind contribuția Uniunii Europene.
De anul viitor, în actualul sediu al U.P.U. va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe – Pediatrie.


