Luceafărul a reușit surpriza aseară, impunându-se spectaculos, 8 la 5, în fața fostei câștigătoare a Cupei României, Odorheiu Secuiesc. Performanța este cu atît mai surprinzătoare, cu cât harghitenii câștigaseră toate cele trei meciuri din sezonul regular.
Thriller, aseară, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi. Luceafărul Buzău a strălucit, reușind o victorie memorabilă, în fața celor de la FK Odorheiu Secuiesc, echipă mult mai titrată, pe scena futsalului românesc. Ostilitățile au fost deschise de oaspeți, echipă care a încercat să-și asigure victoria încă din prima repriză. Buzoienii au fost însă inspirați, reușind să intre la egalitate la cabine, 3 la 3.
Actul secund a fost dominat tactic de Luceafărul. Buzoienii, încurajați frenetic din tribună, au speculat fiecare eroare din defensiva harghitenilor, reușind să puncteze în momentele cheie ale meciului.
Finalul i-a găsit pe oaspeți atacând cu toate liniile, inclusiv cu portarul, Atacurile acestora au fost însă oprite cu calm, iar Luceafărul a mai înscris, de două ori, în poarta goală.
Cel de-al doilea episod al duelului dintre Luceafărul și FK se va disputa duminică, la Harghita. În caz de egalitate după primele două meciuri, se va juca o a treia partidă decisivă, tot la Harghita, întrucât Odorheiu Secuiesc a fost echipa mai bine clasată în sezonul regular. Câștigătoarea urmează să dispute apoi o semifinală aproape imposibilă, cu United Galați.


