Licitație reluată. Drumul spre vulcani ar putea fi reabilitat începând din acest an

Licitație reluată. Drumul spre vulcani ar putea fi reabilitat începând din acest an

2025 ar putea fi anul în care va începe reabilitarea drumului județean care leagă DN 10 de obiectivul turistic Vulcanii Noroioși. Cel puțin, așa speră noul președinte al Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, cel care a anunțat, recent, că s-a reluat procedura de licitație iar la finalul lunii februarie, s-ar putea afla constructorul care va reabilita cei 14,5 kilometri de șosea.

Trei asocieri de firme, care grupează câte trei societăţi comerciale, se luptă pentru adjudecarea contractului de execuţie.

Lucian Romașcanu a amintit că deși a fost inițiat cu mult timp în urmă, proiectul s-a blocat în faza licitației, fiind depuse două contestații. Practic, situația este similară cu cea a lotului de autostradă Pietroasele – Buzău, lucrările demarând cu o întârziere de peste un an, din cauza unor contestații depuse de alți ofertanți.  

Proiectul de reabilitare a șoselei care leagă DN10 de Vulcanii Noroioși are o valoare totală de aproximativ 312 milioane de lei.

În cazul optimist în care nu vor mai exista contestații, din momentul deschiderii șantierului, vor mai trece trei ani până la finalizarea lucrărilor. Potivit datelor din proiect, drumul are nevoie și de lucrări de consolidare, nu doar de refacere a covorului asfaltic, deoarece zona are o structură geologică aparte, iar pe traseu pot avea loc alunecări de teren.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și