Liceenii de la „Moisil” au împărtășit „Sunet și Lumină”. Eveniment de suflet dedicat elevilor de gimnaziu, la Teatrul „G. Ciprian”

Liceenii de la „Moisil” au împărtășit „Sunet și Lumină”. Eveniment de suflet dedicat elevilor de gimnaziu, la Teatrul „G. Ciprian”

Peste o sută de elevi de la mai multe școli gimanziale din municipiul Buzău au participat astăzi la un eveniment organizat de către elevii Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău.  În cadrul proiectului „Sunet și Lumină”, elevii claselor de producție media de la Liceul „Moisil” au prezentat câteva dintre realizările lor din domeniul artelor vizuale. La rândul lor, elevii școlilor generale din Buzău au pregătit momente artistice impresionante.

Astăzi, Sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian” din Buzău a găzduit un eveniment impresionant, în cadrul proiectului extracurricular „Sunet şi Lumină”, derulat la nivelul Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău de peste un deceniu.

Protogoniștii evenimentului au fost elevii claselor de producție media din cadrul Liceului „Grigore C. Moisil”. Coordonați de profesorul Virgil Chirtoc, elevii au prezentat câteva dintre realizările lor în domeniul artelor vizuale.

La evenimentul de astăzi, elevii a trei școli generale din municipiul Buzău au fost invitati să susțină recitaluri de muzică și scenete de teatru.  

Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău este singurul din județ care propune elevilor de clasa a VIII-a o clasă de producție media. De altfel, și în acest an, unitatea de învățământ vine cu o ofertă bogată pentru cei interesați să urmeze acest liceu. Oferta educațională poate fi consultată pe site-ul unității de învățământ, www.liceulmoisilbuzau.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și