LEGEA ROMÂNEASCĂ ŞI HIBELE EI. AUTORII ACCIDENTELOR GRAVE CONDUC ÎN CONTINUARE

LEGEA ROMÂNEASCĂ ŞI HIBELE EI. AUTORII ACCIDENTELOR GRAVE CONDUC ÎN CONTINUARE

Provoacă accidente grave în care oamenii îşi pierd viaţa, ori sunt mutilaţi. Cu toate acestea, în ziua imediat următoare îşi recapătă dreptul de a conduce. Este vorba despre şoferii cărora, deşi sunt în cercetări, legea le permite să conduca în continuare. La fel s-a întâmplat şi în cazul tânărului care a ucis o copilă de 10 ani pe o trecere de pietoni şi după aceea a primit dovadă  de circulaţie pentru încă 15 zile.

accidente soferi cu dovadaÎn ultima perioadă, veşti ale unor accidente cumplite au zdruncinat comunitatea buzoiană. Unul dintre ele s-a petrecut în satul Focşănei, comuna Vadu Paşii.

O fetiţă de numai 10 ani a murit după ce a fost efectiv spulberată de pe trecerea de pietoni de un şofer prea grăbit. O adevărată revoltă s-a iscat, însă, în comunitate în momentul în care s-a aflat că şoferul a primit o dovadă de circulaţie pentru 15 zile, astfel că se poate urca oricând la volan. Acest lucru este posibil din cauza legilor aflate în vigoare.

Un alt caz cutremurător s-a petrecul la mijlocul lunii septembrie. Doi buzoieni care încercau să repare o maşină pe banda de urgenţă de pe autostrada A1 au fost spulberaţi de şoferul unui tir şi au decedat pe loc. Şi în acest caz autorul accidentului a primit o dovadă de circulaţie pentru 15 zile, iar la câteva zile distanţă îşi posta pe Facebook fotografii în apropierea unuei maşini.

Potrivit OUG 195/2002 ”(4) Permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă autorul accidentului a încălcat o regulă de circulaţie dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3), eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Dacă regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 100 alin. (3) şi la art. 101 alin. (3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și