Lanuri galbene, profituri gri. Rapița arată bine în poze, dar nu și în cifre

Lanuri galbene, profituri gri. Rapița arată bine în poze, dar nu și în cifre

Paradox în agricultură. După un an cu ploi din belșug și condiții aproape ideale pentru culturi, fermierii nu se pregătesc pentru recolte record. În multe ferme, problema nu a fost lipsa apei, ci lipsa banilor. Agricultorii spun că, fără îngrășăminte și tratamente suficiente, nici vremea perfectă nu poate aduce producții mari.

Galbenul intens și plantele dezvoltate lasă impresia unei recolte bogate de rapiță. Însă, în spatele imaginii spectaculoase, mulți fermieri spun că realitatea din câmp este alta.

Georgian Calotă, agricultor din Câmpia Râmnicului, a cultivat rapiță în această toamnă pe o suprafață de aproximativ 500 de hectare. Deși anul agricol a adus precipitații peste medie și o rezervă bună de apă în sol, el  estimează că producția va fi cu aproximativ 35% mai mică decât ar fi permis condițiile meteo.

Agricultorul buzoian spune că, în mod normal, în condițiile acestui an, producția ar fi putut ajunge la 3.500  – 4.000 de kilograme la hectar. În schimb, estimările sunt acum de aproximativ 2.500 – 2.800 de kilograme. Problema principală este costul ridicat al investițiilor. După mai mulți ani agricoli dificili, mulți fermieri au redus cheltuielile și nu și-au mai permis cantitățile necesare de îngrășăminte sau tratamente performante.

Costurile au crescut puternic în ultimii ani. Dacă o tonă de azot costa în trecut între 800 și 1.200 de lei, acum prețurile au ajuns la aproape 4.000 de lei, iar îngrășămintele complexe pot depăși 5.000 de lei pe tonă. În plus, fermierii spun că și prețurile de valorificare rămân o problemă. În prezent, rapița se vinde cu puțin peste 2 lei kilogramul, însă agricultorii consideră că ar avea nevoie de cel puțin 3 lei pentru a-și acoperi cheltuielile.

Prima utilizare a culturilor de rapiță în această perioadă a fost una estetică. Lanurile galbene au devenit decor pentru ședințe foto și imagini postate pe rețelele sociale. Fotografii spun că în această perioadă sunt tot mai solicitați de tineri sau familii care vor cadre spectaculoase.

Polițiștii avertizează însă că multe dintre aceste lanuri sunt situate lângă drumuri intens circulate sau autostrăzi, iar opririle pentru o fotografie pot deveni periculoase. O imagine reușită nu merită un risc pe șosea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și