Mănăstirea Rătești, distrusă în urmă cu peste un deceniu, ar putea primi din nou vizitatori. De data aceasta, nu pelerini, ci turiști – români și străini – pasionați de fenomene spectaculoase și istorie.
În urmă cu 12 ani, un fenomen natural rar și extrem de violent a dus la prăbușirea întregului complex. Stăreția a cedat prima, urmată de chilii și, treptat, de biserică. Din fericire, cele 40 de maici au scăpat cu viață, clădirile prăbușindu-se lent. Monumentul creștin a fost, însă, aproape complet distrus.
Acum, ruinele ar putea deveni punct de atracție, dacă proiectul ONG-ului va primi acordul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Vizitatorii ar putea descoperi nu doar un fenomen geologic unic, ci și o parte importantă din istoria locului.
Dacă proiectul va primi „undă verde” din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, primii turiști ar putea intra printre ruine în aproximativ patru luni. Totul depinde de expertizele de siguranță.
Juranda Kirschner, proprietara unei pensiuni amenajate într-un fost conac din Rătești, spune că mulți turiști au întrebat de mănăstire, inclusiv celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley.
Anul trecut, o echipă de cercetători de la Institutul Național pentru Fizica Pământului a analizat zona. Concluzia: dezastrul din 2014 a fost provocat de un cumul de factori – cutremure și o ploaie torențială care a durat aproape o săptămână.