La mulți ani, România! La mulți ani, buzoieni!

La mulți ani, România! La mulți ani, buzoieni!

Ploaia și frigul nu i-au împiedicat pe buzoieni să participe în număr mare la sărbătorirea Zilei Naționale a României. La eveniment au luat parte mai multe mii de spectatori, înarmați cu umbrele și stegulețe tricolore. Parada militară, așteptată cu nerăbdare de toți cei prezenți, a fost una dintre cele mai impresionante parade care a avut loc vreodată la Buzău.

Vremea ploioasă și rece a stricat oarecum armonia sărbătoririi Zilei Naționale a României, un eveniment major, bine organizat de autoritățile locale și de militarii de la Garnizoana Buzău.

Buzoienii au venit pe Calea Eroilor într-un număr neașteptat de mare, îmbrăcați mai gros și înarmați cu umbrele, dar și cu stegulețe tricolore.

Cum era de așteptat, la eveniment au venit special, în afară de prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, primarul Constantin Toma și președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, și o parte dintre aleșii buzoieni din Parlamentul României.

Imnul Național a deschis seria de activități dedicate sărbătorii naționale.

Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți militari, după care au urmat alocuțiunile ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, ale reprezentanților autorităților locale și al adjunctului comandantului Garnizoanei Buzău,

Prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, a dat citire mesajului trimis buzoienilor de premierul României, Nicolae Ciucă, după care a început parada militară, așteptată cu nerăbdare de cele câteva mii de buzoieni prezenți.

Din păcate, starea vremii a împiedicat decolarea celor 10 aeronave care ar fi trebuit să survoleze Calea Eroilor, în același timp cu desfășurarea paradei la sol.

În schimb, printre cei 450 de militari și specialiști din MApN, MAI, Serviciul Român de Informații și Direcția Poliției Locale, însoțiți de 70 de mijloace tehnice, s-a numărat și un grup operativ american.

În premieră, la parada de la Buzău au defilat prin fața buzoienilor și militari americani ai Diviziei 101 Aeropurtate, un Task Force aparținând parteneriatului cu Statele Unite ale Americii.

Chiar dacă a fost frig și ploaia măruntă și sâcâitoare i-a cam udat pe buzoieni, aceștia au fost norocoși să asiste la una dintre cele mai impresionante parade militare de la Buzău, probabil a doua ca importanță după cea din București.

A fost și un mic incident, pentru că ”fierul e fier și nu știi când te lasă”, dar a trecut aproape neobservat și nu a întrerupt cursul paradei.

A fost o Zi Națională reușită, chiar dacă restricțiile de circulație impuse între orele 8 și 13 în zona de desfășurare a manifestărlor dedicate marii sărbători a românilor, au stârnit unele nemulțumiri din partea șoferilor.

Conform aprecierilor unanime, la evenimentul de astăzi au articipat aproximativ trei mii de buzoieni.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și