Invitație la Micul dejun. Trei zile cu Moșul la Teatrul Ciprian

Invitație la Micul dejun. Trei zile cu Moșul la Teatrul Ciprian

Moș Crăciun a răspuns „prezent” și anul acesta la invitația Consiliului Județean de a se întâlni cu copiii buzoieni la Muzeul Județean, în foaierul Teatrului „George Ciprian”, pentru micul dejun. Foarte mulți  copii vor participa timp de 3 zile la întâlnirile cu Moșul, care le va dărui dulciuri. Ultimul mic dejun va avea loc pe 18 decembrie.

Copiii buzoienilor sunt invitați și anul acesta la un „Mic Dejun cu Moș Crăciun”.

Este perioada din an în care Moș Crăciun se arată copiilor care, în funcție de cât de cuminți au fost peste an, vor primi cadouri pe măsură în noaptea sfântă.

Întâlnirile cu Moșul sunt organizate ca în fiecare an de Teatrul „George Ciprian”, Muzeul Județean și Centrul Județean de Cultură și Artă.

În foaierul Teatrului va fi amenajat un decor de poveste, unde Moș Crăciun își va primi invitații la Micul Dejun, între orele 9 și 13.

Întâlnirile cu copiii vor începe luni 16 decembrie și se vor temina miercuri 18 decembrie, pentru că Moșul va fi extrem de ocupat să pregătească toate darurile pe care le va pune sub brăduții de iarnă din casele buzoienilor.

La finalul întâlnirilor, Moșul le va oferi dulciuri tuturor și îi va îndemna să aștepte cu răbdare noaptea de Crăciun, când vor găsi sub brad cadourile multdorite.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și