Elevii Colegiului Tehnic care au participat la stagii de pregătire în străinătate au fost invitaţi să povestească ce a însemnat această experienţă pentru ei . Unii au mărturisit că aceste experienţe le-au schimbat viziunea asupra vieţii, iar lucrurile învăţate, cum ar fi limbile străine sau pregătirea culturală, le vor fi extrem de utile şi pe viitor.
Au participat la stagii de pregătire profesională în străinătate, au învăţat ce înseamnă să lucrezi într-un mediu competitv, dar au avut ocazia să se şi distreze şi să viziteze locuri unice. Este vorba despre liceenii de la Colegiul Tehnic care astăzi au fost provocaţi să povestească ce au însemnat aceste experienţe pentru ei. În primul rând, elevii au povestit cât de important a fost să fie lăsaţi efectiv să lucreze, iar în acest fel au putut face diferenţa între angajatorii autohtoni şi cei din străinătate.
De asemenea, liceenii au povestit şi despre locurile vizitate, dar şi despre lucrurile învăţate, cum ar fi limbile străine şi pregătirea culturală.
Nu în ultimul rând, elevii şi-au amintit de eforturile depuse pentru a putea pleca. Este vorba despre ridicarea mediilor şi grija pentru a nu face absenţe. Colegiul Tehnic Buzău a reuşit, în ultimii ani, ceea ce puţine şcoli din ţară au reuşit să facă: prin accesarea de fonduri europene profesorii le- au asigurat elevilor condiţii de practică la nivel european si bani de buzunar în valoare de aproximativ 800 de euro, iar aceste lucruri s-au putut apoi observa în evoluţia lor la învăţătură. (Mirela Copariu)


