ÎNTÂLNIRI ON LINE CU MOȘ CRĂCIUN. TEATRUL CIPRIAN NE CONECTEAZĂ CU MOȘUL

ÎNTÂLNIRI ON LINE CU MOȘ CRĂCIUN. TEATRUL CIPRIAN NE CONECTEAZĂ CU MOȘUL

Anul acesta, întâlnirile directe dintre copii și Moș Crăciun au fost restricționate. Teatrul George Ciprian s-a adaptat situației și a mutat în on line Micul Dejun cu Moș Crăciun. Copiii din oraș și din județ, vor avea ocazia să interacționeze cu Moșul pe internet, cu ajutorul platformelor școlare și îi vor dezvălui ce cadori ar dori să găsească sub bradul de Crăciun.

mos onlineDacă în anii trecuți copiii buzoienilor aveau întâlnire cu Moș Crăciun  la Teatrul George Ciprian, anul acesta întâlnirile vor avea loc on line.

Restricțiile impuse de pandemie îl împiedică pe Moș să poposească în mijlocul copiilor la micul dejun din foaierul Teatrului sau la serbările organizate de unitățile de învățământ în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Teatrul a lansat propunerea pentru  întâlnirile la Micul Dejun on line cu Moșul către cadrele didactice.

Până acum, peste 500 de copii de la grădiniță și elevi din clasele primare au primit invitația și se vor întîlni de Sărbători cu Moș Crăciun.

Întâlnirile vor avea loc între 21 și 23 decembrie, între orele 9 și 11 și vor dura cel mult 25 de minute.

Mâine este ultima zi în care pot fi lansate invitațiile către Moșul, care va lua legătura cu copiii de pe scena Teatrului George Ciprian, unde va fi amenajat un decor feeric.

Moșul va sta de vorbă cu ei, le va explica de ce pandemia nu le permite să se întâlnească la Teatru, ca în anii trecuți, îi va întreba ce-și doresc de Crăciun și le va asculta cântecele de iarnă și poeziile.

Iar în noaptea de Crăciun, va pătrunde în casele lor și le va lăsa sub brad cadourile dorite. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și