HM Buzău a pierdut cu Slobozia în derby-ul seriei şi a spus adio promovării încă din primul meci al returului.
Buzoiencele au jucat bine în primele 27 de minute, dar pe final de repriză au încasat patru goluri consecutive. Primul mitan s-a încheiat 11-14.
Deşi oaspetele s-au distanţat la 19-14, meciul n-a fost încheiat. Buzoiencele au avut o tresărire de orgoliu şi s-au apropiat la un singur gol: 19-20.
A fost doar un foc de baie. Oaspetele au cuplat turbo pe final şi s-au impus lejer, 25-20, demonstrând că sunt cele mai bune din serie şi merită promovarea.
Înfrângerea nu este doar a HM-ului ci şi a Primăriei Buzău care în pauza competiţională n-a suplimentat bugetul echipei de handbal. HM Buzău n-a făcut nici un transfer, în timp ce Slobozia, deşi avea oricum prima şansă, s-a betonat cu trei achiziţii!
Unde mai punem că şi la fotbal, Slobozia e mult peste Buzău. Unirea Slobozia e pe 2 cu 10 puncte mai mult decât Gloria!
Umilinţa sportului buzoian poate continua cu retragerea echipei de rugby din Superligă!


