VIAŢA BUZĂULUI – O NOUĂ EDIŢIE!

VIAŢA BUZĂULUI  – O NOUĂ EDIŢIE!

Sâmbătă apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie informaţii de interes local, articole de medicină naturistă, programe TV, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.

viata 27 iulie„Se reabilitează Bazarul”, se titrează pe prima pagină. Aflaţi când va fi inaugurat cel de-al doilea sediul al primăriei.

Preţul gigacaloriei a fost pus în dezbatere publică. Citiţi cât îi va costa întreţinerea pe abonaţii RAM şi ce pregătiri se fac în punctele termice pentru ca buzoienii rămaşi în sistemul cenrtalizat să aibă căldură la iarnă.

În această ediţie sunt prezentate schimbările care vor apărea în traficul din municipiu. Aflaţi de ce lucrările la Blocul operator al Spitalului sunt în impas. În schimb Ambulatoriul va fi dotat cu aparatură de peste 2 milioane euro.

Zeci de candidaţi au luat note sub 5 la titularizare. Aflaţi ce interdicţie au aceştia în învăţământ. Contestatarii au majoritar note de 2, 3 şi 4.

Capcane pe străzile Buzăului. În această ediţie este prezentat cazul unei maşini de gunoi rămasă captivă într-o groapă, după ce carosabilul s-a surpat sub greutate.

Buzoienii sunt informaţi ce a descoperit un control al Protecţiei Consumatorilor la locurile de joacă din oraş şi ce măsuri iau autorităţile.

În aceste zile se amenajează o nouă pistă pentru biciclete

În pagina rezervată sportului, aflaţi ultimele noutăţi din fotbal şi handbalul local.

Pe ultima pagină aflaţi de ce modernizarea drumului de la Mărăcineni la Podul Muncii este mai scumpă decât se calculase iniţial.

Dintre titluri, amintim: „S-au trezit cu ursul în curte”, „Regim de urgenţă pentru repararea viaductului”, „Disconfort pe 203 K până în septembrie” şi „Alertă! Pesta porcină se extinde”.

pagini 27 iulie

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comemorare

14.02.24 15:33 Ultima modificare 14.02.24 15:36

Cu multă durere în suflet anunțăm plecarea dintre noi a celui care…